A A A

Amanetul – împrumut rapid cu buletinul

Ce trebuie să cunoașteți cînd vreți să amanetați bijuteriile din metale prețioase?


Simplitatea și rapiditatea obținerii unui împrumut de la o casă de amanet, face din amanetarea bijuteriilor din metale prețioase o soluție bună pentru crizele financiare de moment. Mulți consumatori apelează la această formă de împrumut, dar este bine de știut că nu este o soluție de durată și că implică anumite costuri, de care trebuie să se țină cont atunci cînd se ia decizia amanetării bijuteriilor.

Înainte de a se prezenta cu bijuteriile din metale prețioase la o casă de amanet, pentru a solicita un împrumut, consumatorul ar trebui să știe:

 

  • greutatea exactă a articolului sau a articolelor din metal prețios pe care dorește să le amaneteze;
  • titlul metalului prețios în articolului respectiv;
  • calitatea pietrelor prețioase montate în articol;
  • starea acestui articol, dacă prezintă sau nu careva defecte, pentru a le recunoaște la momentul  ridicării obiectului din amanet.

 

În cazul în care consumatorul nu are astfel de informații despre articolul care urmează a fi depus în amanet, ar trebui să se adreseze la Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării și să solicite expertizarea articolului în vederea stabilirii tipului și titlului metalului prețios, diagnosticarea pietrelor prețioase montate.

La momentul prezentării la casa de amanet consumatorul trebuie să se informeze în legătură cu:

  • prețul oferit pentru fiecare titlu de metal prețios;
  • condițiile contractului de amanet: durata minimă și durata maximă a acestuia, comisionul perceput pentru o zi, posibilitatea plății înainte de termen și a recalculării comisionului în funcție de perioada scursă din momentul încheierii contractului;
  • condițiile de prelungire a contractului de amanet și eventuala perioada de grație -   perioada în care obiectele amanetate nu sunt vîndute după expirarea termenului contractului;
  • condițiile de recuperare a obiectelor amanetate.


ATENȚIE ! Casele de amanet au comisioane diferite, evaluări diferite, condiții de amanetare diverse. Pentru a afla care este cea mai bună ofertă de pe piață, pentru dumneavoastră, trebuie să vă informați! Lipsa de informație vă poate aduce destule prejudicii!