A A A

Ministerul Finanțelor instruiește agenții economici care practică activități cu metale și pietre prețioase

         La Ministerul Finanțelor a avut loc un seminar de informare cu entitățile raportoare care practică activități cu metale și pietre prețioase. Evenimentul a fost organizat de Instituția Publică „Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării”, ca urmare a modificărilor legislative privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și a domeniului protecției consumatorilor, precum și a domeniului metalelor și pietrelor prețioase. La seminar au participat reprezentanții Ministerului Finanțelor, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

În debutul evenimentului, directorul Instituției Publice „Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării”, dna Marina Margarint a menționat că, scopul seminarului, îl constituie stabilirea unui dialog permanent între agenții economici ce activează în domeniul metalelor prețioase și pietrelor prețioase cu Instituția Publică Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței:„Am organizat acest eveniment pentru a răspunde la întrebările frecvente care apar în activitatea Dumneavoastră. Am convenit să avem un dialog în cadrul căruia să discutăm sarcinile, provocările din domeniu, precum și despre problemele care apar în timpul controalelor din partea organelor administrative”.

În cadrul seminarului au fost prezentate modificările legislației în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanțării terorismului, prevederile legislative din domeniul protecției consumatorilor și încălcările frecvente din acest domeniu, precum și tendințele și riscurile parvenite în domeniul metalelor prețioase și pietrelor prețioase. De asemenea, agenții economici au fost familiarizați cu modalitățile de indentificare și raportare a tranzacțiilor suspecte.

La rândul lor, agenții economici participanți la eveniment au mulțumit organizatorilor pentru informațiile utile oferite, care le vor fi utile în activitatea pe care o desfășoară.